Garantia Produselor
Garanţia produselor
Pentru toate produsele vândute şi livrate de catre Deajoaca.ro beneficiezi de garanţie conform legislaţiei în vigoare şi politicilor comerciale ale producătorilor.
Deajoaca.ro (Content Media Consulting SRL) va respecta prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 34/4.06.2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă, ceea ce conferă cumpărătorului (numai în condiţiile actului normativ menţionat) dreptul ca în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea tuturor produselor cumpărate, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv, să returneze produsele cumpărate, mai mult, majorând termenul de returnare la 30 de zile.
Garanţia se acordă astfel:
Produsele de uz curent (de exemplu jucării din plastic, jucării din lemn, jucării din pluş, plastelină, etc.) nu beneficiază de garanţie de folosinţă (comercială).
Totuşi, potrivit legislaţiei în vigoare, toate produsele comercializate pe Deajoaca.ro beneficiază de garanţie de conformitate şi pentru vicii ascunse. Astfel, dacă un produs nu are aceleaşi calităţi ca acele produsele care au fost prezentate ca mostre sau model, nu corespunde scopului declarat pe site-ul nostru sau nu îşi păstrează parametrii de calitate şi performanţă normali pentru astfel de produse, se consideră lipsă de conformitate și beneficiază de garanția de conformitate. Produsele care nu sunt conforme sau prezintă vicii ascunse, vor fi ȋnlocuite, fie restituită contravaloarea acestora. Garantia este de 30 zile si se acorda doar pentru defectele de fabricatie.
Produsul care nu este conform sau prezintă vicii ascunse va fi înlocuit sau, dacă înlocuirea nu este posibilă, vă va fi restituită contravaloarea sa. Garanția este de 30 de zile și se acordă doar pentru defectele de fabricație.
În cazul jocurilor, clientul poate solicita returnarea produsului/produselor nefolosite, nemontate (dacă este cazul) – adică în starea în care au fost primite, numai în ambalajul original nedeteriorat, nedesfăcut și împreună cu documentele comenzii respective, în original. Dacă produsul este defect, clientul poate solicita returnarea produsului/produselor. În acest caz, acestuia i se poate înlocui respectivul produs cu unul identic sau – dacă acest lucru nu este posibil – poate primi înapoi suma plătită pentru acel produs. Toată responsabilitatea asupra acestor defecțiuni îi revine importatorului/distribuitorului.
Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, la tarifele practicate de agentul livrator în perioada efectuării expediției, în ambalajul original și doar dacă acestea nu au suferit deteriorări, urmând să primească în termen de 30 de zile de la denunțarea unilaterală formulată în scris (document semnat de cumpărător și transmis electronic sau prin poștă, cu confirmare de primire) contravaloarea comenzii. Rambursarea poate fi amânată până la momentul primirii produselor returnate sau până la recepționarea unei dovezi conform căreia produsele au fost expediate. Deajoaca.ro are dreptul ca, atunci când consideră că acțiunile clientului au fost cu rea-voință, să solicite acestuia daune interese, în condițiile legislației în vigoare. De asemenea, Deajoaca.ro își rezervă dreptul de a refuza ulterior onorarea altor comenzi ale clientului.
Adresa de returnare a produselor este: Preciziei Business Center, Bld. Preciziei nr. 1, Tronson III, Parter, cod postal: 062202, București, Sector 6, telefon office: +40214560069.